Mariana Bitang, cadou neașteptat la împlinirea vârstei de 60 de ani! Sala de gimnastică Dinamo va purta numele cunoscutei antrenoare

Mariana Bitang, cadou neașteptat la împlinirea vârstei de 60 de ani! Sala de gimnastică Dinamo va purta numele cunoscutei antrenoare
Publicat: 03/08/2022, 18:26

Federaţia Română de Gimnastică şi Clubul Sportiv Dinamo au decis ca sala de gimnastică din Complexul Sportiv Dinamo să poarte numele antrenoarei Mariana Bitang.

Decizia conducerii din Șoseaua Ștefan cel Mare a venit chiar de ziua de naștere a marii antrenoare.

Născută la Râmnicu Sărat, cunoscuta Mariana Bitang împlinește azi, 3 august 2022, o vârstă rotundă – 60 de ani. Este considerată una dintre marile antrenoare ale sportului românesc.

A absolvit Academia de Educație Fizică și Sport după care și-a început cariera de antrenor în care a cunoscut performanțe inegalabile.

„Decizia acestei nominalizări s-a bazat atât pe contribuţia esenţială a Marianei Bitang în construirea sălii de gimnastică Dinamo, cât şi pe cariera fabuloasă a reputatei antrenoare.

Alături de Octavian Bellu, Mariana Bitang a fost declarată de World Record Academy drept cea mai de succes antrenoare din lume, cu peste 300 de medalii cucerite la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale şi Europene.

De numele celor doi antrenori se leagă, practic, cea mai prolifică perioadă din istoria sportului românesc”, a scris CS Dinamo pe pagina de Facebook.

Cine este Mariana Bitang?

Octavian Bellu şi Mariana Bitang, antrenorii cu care lotul de gimnastică al României a câştigat cinci titluri mondiale şi două olimpice, au fost declaraţi „Cei mai de succes antrenori din lume – Duo” de către Academia Recordurilor Mondiale (World Record Academy).

Mariana Bitang a fost supranumită „Doamna de fier” a gimnasticii românești deoarece nu i-a plăcut niciodată să lase nimic de la ea atunci când se vorbea de performanță.

După JO de la Atena, din 2004, a fost ofertată alături de partenerul ei de viață și de antrenament, antrenorul Octavian Bellu, să plece să antreneze în China. Suma fabuloasă oferită de chinezi, în jur de milion de dolari. A preferat să rămână în România.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...